ZANELE ANOTIMPURILOR

luni, 15 noiembrie 2010

După cum stiţi, preşcolarii şi elevii din ciclul primar au beneficiat în perioada 01.11.2010 - 07.11.2010 de o scurtă vacanţă de...toamnă.
Profitând de numărul redus de copii prezenţi în grădiniţa noastră, în acea perioadă, împreună cu câteva colege ( doamnele prof. ptr. înv. preşcolar Kinga Botezan şi Iulia Bica, doamna educ. Paula Stână şi semnatara articolului - institutoare Carmen Petac ), am realizat un "Tablou al anotimpurilor" pe care l-am amplasat pe peretele de la intrarea principală în grădiniţă.
Realizat în mare parte din materiale reciclabile, tabloul înfăţişează cele patru Zâne ale anotimpurilor.
Încântarea şi bucuria celor mici, sosiţi după vacanţă, a fost cu atât mai mare cu cât ei au recunoscut personajele, ba chiar au ştiut şi au povestit părinţilor mici istorioare despre anotimpurile reprezentate de cele patru zâne.






Primăvara:

Sunt mândra Primăvară,
Ce aduce soare-n ţară,
Ghiocei şi micşunele,
Ciripit de păsărele.
Iarba verde pe câmpii,
Bucurii pentru copii.
Pomii toţi să înflorească,
Fructe bune să rodească.
Să jucăm cu bucurie
Hora mare în câmpie!


Vara:

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.



Toamna:

Chiar acum eu am sosit,
Mă bucur că m-aţi poftit!
Să v-aduc roade bogate
şi urări de sănătate.
Eu bat toamna nucile
şi auresc frunzele,
Îndulcesc merele
şi poleiesc perele.
Vă îndemn să vă serviţi,
Să alegeţi ce poftiţi;
Mere cu obraji de soare,
Struguri, pere gălbioare,
Prune brumării, gutui
şi migdale amărui!


Iarna:

Eu sunt Iarna, friguroasă
şi ştiu cât sunt de frumoasă!
Cu drag aici am venit
şi spun: bine v-am găsit!
Copii, scoateţi săniuţa!
Pe gheţuş haideţi fuguţa.
Stele albe, sclipitoare,
Vă aduc la sărbătoare.
Sala să v-o-mpodobească,
Dorinţa să vă-mplinească,
Să v-aducă Moş Crăciun
Tot ce are el mai bun!


Anul Nou:

V-au fost astăzi prezentate
Anotimpurile toate
şi cu toţii aţi aflat
Care-i cel mai minunat;
Primăvara când soseşte
Toata ţara înfloreşte,
Vara e folositoare,
Coace grâul pe ogoare,
Toamna încărcata vine
Cu livezile ei pline,
Iar iarna, albă stea,
Aduce covor de nea.
Fetele mele toate sunt,
Cu drag le-aduc pe pământ
Să v-aducă sănătate,
Mult belşug şi spor la toate!






*imagini din arhiva personală
*versuri preluate din sceneta Anotimpurile de Cecilia Pană; întreaga scenetă o puteţi vedea accesând link-ul următor:

5 comentarii:

angi 16 noiembrie 2010, 19:05  

Sunt foarte frumoase zanele voastre,iar voi ati fost foarte harnice.Felicitari!

Sa vorbim ca fetele 17 noiembrie 2010, 23:20  

Buna ziua! Va contactez pentru a propune un schimb de link -uri intre site -urile noastre daca sunteti de acord. Site- ul meu este :http://www.loove.info (Titlul: Sa vorbim ca fetele), in cazul in care sunteti interesat va rog sa-mi da-ti un mesaj cu datele link- ului dvs (url, titlu). Multumesc.

Trimiteţi un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

PRIMAVARA

Sunt mândra Primăvară,
Ce aduce soare-n ţară,
Ghiocei şi micşunele,
Ciripit de păsărele.
Iarba verde pe câmpii,
Bucurii pentru copii.
Pomii toţi să înflorească,
Fructe bune să rodească.
Să jucăm cu bucurie
Hora mare în câmpie!

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

"PRESCOLARII" MEI...de acasa

Loading...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP