CEL MAI FRUMOS BRAD DE CRACIUN - EDITIA A II-A

duminică, 22 decembrie 2013

După succesul de care s-a bucurat anul trecut proiectul "Sărbătorile de iarnă văzute prin ochii copiilor", ediţia din acest an a reuşit să stârnească din nou interesul preşcolarilor şi micilor şcolari. Aceştia au aşteptat cu nerăbdare să împodobească brăduţii pregătiţi în parcul din faţa primăriei luduşene. Podoabele au fost realizate de copii, aceştia etalându-şi imaginaţia, creativitatea şi originalitatea. Ajutoare le-au fost doamnele educatoare şi învăţătoare care i-au însoţit pe copii şi în ziua desfăşurării concursului "Cel mai frumos brad de Crăciun", miercuri 18 decembrie 2013.
Prezent la activitate, domnul Moldovan Ioan Cristian, primar al Oraşului Luduş, a felicitat copiii, cadrele didactice, părinţii şi organizatorii implicaţi în proiect, a mulţumit tuturor pentru faptul că, prin munca, hărnicia, creativitatea şi cooperarea lor, oraşul nostru a căpătat o pată de culoare inedită.

A IX-a EDITIE A FESTIVALULUI DE COLINDE LA PRESCOLARI

vineri, 20 decembrie 2013

...s-a desfăşurat în data de 12.12.2013 la Casa de Cultură "Pompeiu Hărăşteanu" din Luduş. Protagonoşti: preşcolarii de la toate grădiniţele din oraşul Luduş, însoţiţi de doamnele educatoare şi părinţi. Nu putea să lipsească Moş Crăciun care a urmărit cu atenţie spectacolul susţinut de micii colindători, iar la sfârşitul programului i-a răsplătit pe toţi colindătorii cu dulciuri şi diplome. Prezent la eveniment, domnul Moldovan Ioan Cristian - primarul oraşului Luduş, a felicitat copiii, cadrele didactice, organizatorii şi părinţii implicaţi.



UN NOU LOC DE JOACA PENTRU PRESCOLARI

duminică, 24 noiembrie 2013

După ce în luna iunie a acestui an s-a dat în folosinţă parcul de joacă destinat preşcolarilor de la Grădiniţa "Căsuţa fermecată" din Luduş, un nou loc de joacă dotat cu balansoare, turnuleţ şi topogan, groapă de nisip, a fost amenajat şi dat în folosinţă în curtea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1 Luduş - structură a Grădiniţei "Căsuţa fermecată". Cei peste 130 de copii preşcolari se pot bucura de la începutul lunii noiembrie de acest loc de joacă special amenajat pentru ei, chiar dacă Zâna Toamnă se pregăteşte să lase locul suratei ei Zâna Iarnă iar zăpada şi vremea rece se anunţă deja.

Lucrările de amenajare...


CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR DIN ZONA LUDUS – IERNUT (4)

luni, 11 noiembrie 2013




...Vulpea i-a întâmpinat, întrebând-o pe Veronica ce caută prin pădurea fermecată.



Dialogul dintre Vulpe ( prof. Kinga Botezan - Grăd. "Căsuţa fermecată" ) şi personajele principale are savoarea lui:
Veronica: Am pornit să caut traista fermecată! Nu ai văzut-o cumva?
Vulpea: O trăistuţă fermecată ?!
             Eu de ce nu ştiu de ea ??
             Dac-o văd ţi-o dau îndată!
                     Ha, ha, ha…s-o creadă ea !
Zâna: Vulpe, hai nu fi şireată
          Toată lumea te cunoaşte!
          Dacă ne ajuţi cu traista,
          O să îţi aducem peşte !
Vulpea: Bine, fie, mă-nvoiesc!
Zâna: Cumătră vulpe, ca să fim siguri că te vei ţine de cuvânt câţiva dintre prietenii noştri vor rămâne cu tine şi vor încerca să te dezveţe de proastele tale obiceiuri!
Copiii au însoţit-o pe cumătra vulpe la piaţă unde au învăţat-o bunele maniere şi cu ajutorul precupeţelor ( prof. Simona Şofron - Grăd. cu P.P. nr. 1 Luduş şi educ. Livia Fărcaş - Grăd. "Căsuţa fermecată" ):


CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR DIN ZONA LUDUS – IERNUT (3)



... iar Veronica însoţită de ceilalţi copii păşesc pe cărarea micuţă spre căsuţa furnicuţei ( prof. Iulia Bica - Grăd. "Căsuţa fermecată" ).




Atelier 5 / DOS: “ Laboratorul toamnei ” (Activitate practic-gospodărească)



Dragă furnicuţă



N-ai văzut a mea trăistuţă?




Eu nu am timp, din păcate
De trăistuţe fermecate
C-a-nceput să bată vântul
Şi mă tem că vine-omătul.
În cămară eu adun
Provizii pentru iarnă pun
Dacă vrei să mă ajuţi
Trage frunza cu grăunţi!


CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR DIN ZONA LUDUS – IERNUT (2)

Aşadar, după partea pregătitoare - descrisă în articolul precedent ( CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR DIN ZONA LUDUS – IERNUT (1) ), activitatea propriu-zisă debutează cu surpriza zilei: Veronica, o fetiţă drăgălaşă din grupa mare doreşte să îşi sărbătorească ziua de naştere împreună cu colegii ei în curtea grădiniţei. În timp ce copiii şi doamnele educatoare îi cântă “ La mulţi ani “ Veronicăi,  îşi face apariţia Zâna cea bună ( prof. Stînă Paula – Grăd. Căsuţa fermecată ) care îi dăruieşte o trăistuţă fermecată ce-i poate îndeplini orice dorinţă. Cu o condiţie – să fie cuminte, darnică, respectuoasă şi prietenoasă cu cei din jurul ei.

CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR DIN ZONA LUDUS – IERNUT (1)

duminică, 10 noiembrie 2013

Pornind de la recomandarea MEN în Scrisoarea metodică 2013, noi – educatoarele de la Grădiniţa Căsuţa fermecată din Luduş, ne-am propus ca anul acesta şcolar să regândim activităţile din grădiniţă astfel încât să punem un accent mai mare pe modul de predare prin prisma caracterului practic – aplicativ al cunoştinţelor, să trecem de la caracterul static – în sala de grupă – la caracterul dinamic, să ieşim mai mult cu copiii în aer liber, să desfăşurăm activităţi de tip outdoor cât mai variate, cât mai atractive pentru copii.
În data de 25 octombrie 2013 Grădiniţa “Căsuţa fermecată” din Luduş a fost gazda activităţilor metodice desfăşurate în cadrul “Cercului pedagogic al educatoarelor din zona Luduş - Iernut”, cu tema “Activităţile de tip outdoor – posibilităţi şi modalităţi de organizare cu preşcolari”.



Doamnele educatoare prezente la activitate au avut ocazia să cunoască un alt mod de abordare a metodelor de învăţare în grădiniţa de copii, au înţeles mai uşor ce înseamnă educaţia outdoor, cum poate fi aceasta aplicată în procesul de învăţare din grădiniţă. Oaspeţii noştri au urmărit cu interes activitatea cu tema “Veronica şi traista fermecată”, desfăşurată în şase workshopuri amenajate în curtea grădiniţei. Copiii au ieşit în aer liber împreună cu doamnele educatoare şi au reuşit să realizeze o activitate deosebită prin care şi-au prezentat cunoştinţele lor, abilităţile, deprinderile pe care şi le-au format, fiind tot mai încântaţi de ceea ce le oferă grădiniţa.
Cele şase ateliere de lucru au fost gândite şi amenajate astfel încât să acopere întreaga paletă de activităţi cu diferite grupe de copii:
Atelier 1. ALA: “ Vulpea şi precupeţele ” ( Ştiinţă / Artă / Joc de rol)
Atelier 2. DŞ: “ Şotronul hazliu ” (Activitate matematică)
Atelier 3. DEC: ” Dumbrava fermecată ” (Pictură)
Atelier 4. DPM: “ Şoriceii şi Motanul Dănilă ” (Educaţie fizică)
Atelier 5. DOS: “ Laboratorul toamnei ” (Activitate practic-gospodărească)
Atelier 6. DOS: ” Atelierul hărniciei ” (Activitate practică)

DIN NOU LA "GRADI"!

luni, 16 septembrie 2013

„Albinuţele”, „Prichindeii”, „Florile”, „Iepuraşii”, „Fluturaşii”, „Ciupercuţele”, „Buburuzele”, „Piticii Voinici”...preşcolarii noştri dragi, vor însufleţi din nou, pe parcursul unui an şcolar, grădiniţa „Căsuţa fermecată” din Luduş!
Vă aşteptăm, dragi copii, cu braţele deschise, cu gânduri bune şi dragoste părintească, să păşiţi încrezători pe poarta grădiniţei noastre, locul magic în care, cu siguranţă, vă veţi simţi ca într-o „căsuţă fermecată”!
Un an şcolar nou, plin de speranţe, de gânduri şi fapte bune, de bucurii şi satisfacţii vă aşteaptă pe toţi, dragi preşcolari, stimaţi părinţi şi colaboratori!

Personalului grădiniţei „Căsuţa fermecată” – cu toate structurile arondate, îi doresc un an şcolar presărat cu succese şi rezultate deosebite, având convingerea că fiecare va participa cu devotament, înţelepciune şi pricepere la actul educaţional, aşa cum îi stă bine unei adevărate echipe de profesionişti capabili să ofere copiilor grija, educaţia şi mai ales dragostea fără de care nu se poate convieţui într-o…căsuţă!

VALORIFICAREA METODELOR INTERACTIVE IN GRADINITA DE COPII

luni, 10 iunie 2013

„Ideile au calitatea lor proprie, sunt perfecte, în timp ce lucrurile,
fiind copii ale ideilor, sunt imperfecte!” (PLATON)
Pornind de la ideea că la elaborarea noului curriculum pentru învăţământul preşcolar (M.E.C.T.S., 2008) "s-a ţinut cont de tendinţele actuale în pedagogie, de evoluţia sistemului de învăţământ preşcolar înregistrată în ultimii ani (deschidere către abordarea Metodei proiectelor, a activităţilor integrate, a metodelor interactive de grup etc.), de o serie de aspecte pozitive/dificultăţi întâlnite în activitatea la grupă a cadrelor didactice educatoare, precum şi de nivelul de maturizare actual al copiilor din grădiniţe şi de tendinţele şi evoluţiile în domeniul informaţiilor şi al tehnologiilor moderne. În acelaşi timp, s-a reconsiderat rolul învăţământului preşcolar în raport cu celelalte trepte ale sistemului de învăţământ.", având deja o minimă experienţă în valorificarea metodelor interactive în activităţile desfăşurate la grupă, am venit în faţa colectivului de cadre didactice de la Grădiniţa "Căsuţa fermecată" din Luduş cu o propunere de organizare a unui schimb de experienţă cu tema "Valorificarea metodelor interactive în grădiniţa de copii". Ideea a fost îmbrăţişată de întreg colectivul, drept pentru care am demarat toate demersurile necesare organizării unui simpozion judeţean pe această temă.
Nu a fost uşor, dar având alături o echipă inimoasă, dedicată muncii pe care o desfăşoară la grupă, în data de 6 iunie 2013 Grădiniţa "Căsuţa fermecată" din Luduş a fost gazda Simpozionului judeţean   cu tema "Valorificarea metodelor interactive în grădiniţa de copii". Acţiunea a fost reuşită, lucru pentru care mulţumesc tuturor persoanelor implicate: coordonatorilor proiectului, organizatorilor evenimentului ( cadrele didactice din unitatea noastră ), participantelor, invitaţilor speciali, întregului personal al grădiniţei noastre.

SURPRIZA PENTRU PRESCOLARII DE LA CASUTA FERMECATA DIN LUDUS

luni, 3 iunie 2013

"Dragi copii, dragi părinţi, stimate colege şi stimaţi invitaţi, vă spun tuturor astăzi, în această frumoasă zi de vară un bun venit în grădiniţa noastră! Ce poate fi mai plăcut decât să te bucuri de prieteni – prezenţi într-un număr atât de mare, de soare, de natură, de chipurile senine ale copiilor, de freamătul şi zâmbetul lor. Şi pentru că sâmbătă a fost Ziua voastră, copii, a fost 1 iunie, permiteţi-mi să vă adresez încă odată un sincer şi călduros “La mulţi ani fericiţi cu sănătate!”, “La mulţi ani, Copilărie!”."
...Aşa a început astăzi festivitatea de inaugurare a parcului de joacă de la Grădiniţa "Căsuţa fermecată" din Luduş. În această frumoasă zi de început de vară am avut alături de noi pe primarul oraşului nostru, domnul Cristian Ioan Moldovan, pe Liviu Botezan – consilier al primarului şi membru în Consiliul de Administraţie al grădiniţei, pe domnul inginer Ioan Armeneneanu – directorul S.C. TEREOS – ZAHĂRUL S.A. Luduş, pe domnul Sorinel Tripon - administratorul oraşului Luduş şi pe Părintele Ilie Dăianu - preot la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Luduş.



LA MULTI ANI, COPILARIE!

duminică, 2 iunie 2013

Emoţie, bucurie, magie, personaje din poveşti, concursuri, workshopuri, sport, muzică, dansuri, pictură,  creativitate, spectacole, distracţie, solidaritate, atitudine, încredere, colaborare, echipă...doar câteva din motivele pentru care, ieri - 1 IUNIE 2013 - sute de copii preşcolari şi şcolari însoţiţi de cadrele didactice, de părinţi şi bunici, au fost prezenţi, încă de la primele ore ale primei zile de vară, pentru a lua parte la manifestările dedicate tuturor copiilor din oraşul nostru.
Întâlnirea participanţilor a avut loc în parcul din faţa primăriei, pe acorduri muzicale dedicate copiilor şi a debutat cu un mesaj transmis de organizatorii evenimentului, Grădiniţa "Căsuţa fermecată" şi de partenerii de încredere - Şcoala Gimnazială "Ioan Vlăduţiu" ( director, profesor Banea Ioan Adrian ), Şcoala Gimnazială nr. 1 ( director, profesor Cârcoană Cristina ) şi, ca de fiecare dată când e vorba de copii, Primăria Oraşului Luduş - reprezentată de domnul primar Moldovan Ioan Cristian. În cuvântul de deschidere pe care, cu mari emoţii l-am rostit, laitmotivul a fost urarea către toţi copiii: "La mulţi ani, copii! - La mulţi ani, copilărie!". Primarul oraşului, Moldovan Ioan Cristian, fără sprijinul căruia aceste manifestări nu ar fi putut să se desfăşoare, a subliniat faptul că pentru copii a avut şi va avea în continuare cea mai mare preocupare, aşa cum a promis la început de drum în misiunea pe care cetăţenii oraşului nostru i-au încredinţat-o în urmă cu un an: "...Este locul în care ne ducem viaţa de zi cu zi şi locul în care visăm la lucruri bune pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri....Avem un lucru important în comun: oraşul de viitor al copiilor noştri...." .


INSCRIERI in GRADINITE - an scolar 2013-2014

duminică, 12 mai 2013



În perioada 03 - 15 iunie 2013 vor avea loc înscrierile în toate structurile grădiniţei “CĂSUŢA FERMECATĂ” din Luduş!

* Înscrierile în grădiniţă se fac pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 ani împliniţi până la data de 31.12.2013 ( în limita locurilor disponibile ).

** Informaţii suplimentare, precum şi documentele necesare pentru înscrieri, le puteţi obţine de la secretariatul grădiniţei ( Luduş, str. Crinului, nr. 38, telefon 0365 - 737.810 ) sau accesând site-ul grădiniţei ( http://www.gradinitapp2-ludus.ro/ ) la pagina “DOCUMENTE”.


OUL SACRU

duminică, 5 mai 2013


Săptămâna Mare, ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Patimilor,  are menirea de a pregăti credincioşii pentru Înviere. Pentru a simţi bucuria pascală trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât şi trupul. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă şi peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca şi peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos.
Luni, in Săptămâna Patimilor, se face pomenire printre altele şi de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pilda dată omului, din care trebuie sa reţină, că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplati, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit. 
Preşcolarii grupelor mici “A” şi “B” ( grupa “grupa “Albinuţelor” şi grupa “Prichindeilor”) de la grădiniţa CĂSUŢA FERMECATĂ din Luduş, îndrumaţi de doamnele educatoare Livia Fărcaş, Kinga Botezan, Iulia Bica şi Carmen Petac, au marcat începutul Săptămânii Mari printr-o abordare integrată a activităţilor de la grupă, însufleţiţi şi de calitatea de participanţi la proiectul educaţional „Schimb de experienţă educaţional cultural: Educaţie prin cultură-Prieteni fără frontiere” –  proiect cultural-artistic bazat pe schimburi de experiență în cadrul unor workshop-uri, iniţiat de un colectiv inimos de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 10 din Târgu-Mureş ( doamnele educatoare Sanda Cerghizan, Livia Buzilă, Alexandra Baciu, Fănuţa-Sorana Crişan şi doamna director Mariana Ignat ).

HAI SA RECICLAM!

luni, 22 aprilie 2013


Aşa cum vă spuneam, prin implementarea proiectului "COLECTĂM ŞI SELECTĂM, VIAŢA VREM SĂ O PROTEJĂM!", încercăm să conştientizăm copiii asupra importanţei colectării selective a deşeurilor, a refolosirii sau reciclării acestora, dar şi să le sporim încrederea în forţele lor, în puterea lor de a face lucruri mari chiar dacă sunt la o vârstă fragedă.
Zilele trecute, am rugat copiii să ceară sprijinul părinţilor şi să aducă la grădiniţă PET-uri şi hârtie, deşeuri pe care, acasă, nu le mai folosesc. La început au fost miraţi, dar pe măsură ce le-am prezentat mai multe informaţii despre deşeuri, despre reciclare, refolosire, au devenit nerăbdători să participe direct la astfel de acţiuni.
Am profitat de existenţa unor containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor la poarta grădiniţei noastre şi vineri, 19 aprilie 2014, ne-am dat întâlnire în curte pentru punerea în practică a celor învăţate până acum. Trebuie să menţionez faptul că astfel de containere au fost amplasate în mai multe puncte ( peste 15 ) din oraşul nostru, printr-un acord între Primărie, S.C. Rosal Grup S.A. - punct de lucru Luduş şi S.C. Eco-Rom Ambalaje S.A. Vă îndemnăm să le folosiţi cu încredere, cu mic, cu mare, pentru a contribui cu toţii la protejarea mediului înconjurător!

COLECTAM SI SELECTAM, VIATA VREM SA O PROTEJAM!


Cu gândul la Ziua Planetei Pământ, cu certitudinea că grădiniţa face primii paşi în formarea unor conduite ecologice adecvate ocrotirii şi îngrijirii naturii, ştiind că educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară, având drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor valorilor, problemelor şi soluţiilor raportate la ecologie, la relaţia om-mediu, am îmbinat activităţile de cunoaştere a modului de viaţă al florilor, locul şi rolul lor în viaţa oamenilor, cu activităţi dedicate conştientizării copiilor asupra importanţei protejării mediului, activităţi prin care preşcolarii să vină în contact direct cu natura, cu tainele şi frumuseţile ei.
Cunoaşterea naturii trezeşte gândirea copilului, contribuie la dezvoltarea capacităţii creatoare, la dezvoltarea vorbirii corecte şi coerente, făcându-l astfel pe copil să mediteze asupra fenomenelor şi corpurilor ce-l inconjoară. Ştim cu toţii că sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului, aceasta fiind o calitate a organismului uman, omul având răspunderea de a o menţine de-a lungul vieţii. Copilul de vârstă preşcolară nu are informaţii şi atitudini faţă de problemele de sănătate, de aceea, toţi cei din jurul lui ar trebui să îl ajute să înţeleagă modul de păstrare al acesteia, de ocrotire a naturii, de formare a unor comportamente şi deprinderi faţă de plante şi animale.
Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnalele de alarmă lansate de specialişti, explicaţiile şi statisticile întocmite de aceştia au un rol incontestabil, dar pentru implicarea şi acţiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare şi prin antrenarea componentelor afective şi volitive ale copiilor. De aceea, activităţile de educaţie ecologică se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul şi comunicarea să încurajeze iniţiativele, dar şi opţiunile fiecăruia.

DIN CASUTA FLORILOR, IN CASUTA FERMECATA!


Aşa cum am promis, am avut grijă de florile primite în dar. Profitând de vremea frumoasă şi cunoştinţele dobândite la activităţile din cadrul proiectului săptămânal "Mireasma florilor de primăvară", echipaţi cu cele necesare, am participat - cu mic, cu mare - la...plantare!
Preşcolarii din grupele mici A şi B ( Albinuţele şi Prichindeii ) ajutaţi de doamnele profesoare Carmen Petac, Iulia Bica, Kinga Botezan şi Livia Fărcaş - de la Grădiniţa "CĂSUŢA FERMECATĂ" din Luduş au încercat să pună în practică ceea ce au învăţat. În demersul lor au fost susţinuţi şi de preşcolarii grupei mijlocii B ( Iepuraşii isteţi ), însoţiţi de d-na educatoare Maria Katona Bândilă.
Cu această ocazie, preşcolarii au mai aflat despre panseluţe că sunt flori simple, modeste, nepretenţioase, delicate şi totuşi rezistente. Ele pot să trăiască şi în locurile mai puţin însorite, trebuie doar udate. Îngrijite cu dragoste, ele pot să ne dăruiască o mulţime de flori, iar dacă îndepărtăm cu grijă florile care încep să se ofileasă, în locul acestora vor creşte altele, mai multe şi mai frumoase.

MIREASMA FLORILOR DE PRIMAVARA


Primăvara florăreasă
                          de Niculina Mureşan

Primăvara florăreasă
A ajuns şi-n curtea noastră.
Iarba verde, mândre flori
Cântec de privighetori...



În cadrul proiectului săptămânal "Mireasma florilor de primăvară", am desfăşurat cu preşcolarii din "Grupa mică A" - Grupa Albinuţelor de la Grădiniţa "CĂSUŢA FERMECATĂ" din Luduş o serie de activităţi menite să aducă în atenţia copiilor florile de primăvară. Prin observări, convorbiri, lucrări practice, am încercat alături de colega mea, d-na prof. Iulia Bica, să insuflăm copiilor dragostea pentru flori, să-i ajutăm să le înţeleagă modul de viaţă, rolul şi locul lor în viaţa oamenilor.
Spre finalul săptămânii trecute, cu sprijinul Primăriei Oraşului Luduş, am organizat o vizită la serele de flori ale oraşului nostru. În această vizită i-am avut ca parteneri pe copiii din "Grupa mică B" - Grupa Prichindeilor, îndrumaţi de doamnele prof. Kinga Botezan şi Livia Fărcaş. De asemenea, am beneficiat şi de ajutorul d-nei îngrijitoare Daniela Jenei.

Grădiniţa "CĂSUŢA FERMECATĂ" din Luduş

joi, 11 aprilie 2013


"...Din anul şcolar 2010 – 2011, a fost creat şi site-ul oficial al grădiniţei, www.gradinitapp2-ludus.ro. “Cu ajutorul acestui site, încercăm să promovăm imaginea grădiniţei noastre, încercăm să avem şi pe această cale o comunicare eficientă cu părinţii, dar şi cu cadrele didactice. În prezent ne aflăm într-o perioadă de actualizare a siteului, conform noii structuri a grădiniţei, culegem date şi imagini reprezentative pentru conţinutul site-ului, din dorinţa de ai conferi o cât mai flexibilă şi utilă prezenţă în spaţiul virtual”, a adăugat Carmen Petac...."

Amănunte:

Învăţământ Zi-De-Zi - blog si site , Învăţământ Zi-De-Zi - grădiniţă


ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP